ISU: Incendiu la Politehnica din Bucureşti 

ISU: Incendiu la Politehnica din Bucureşti 
Sursă foto: Facebook
Publicat: 16/02/2021, 19:23
Actualizat: 06/04/2021, 15:03

Un incendiu a izbucnit marți la clădirea rectoratului Politehnicii București. Potrivit ISU, flăcările au pornit la subsolul clădirii rectoratului.

Degajări mari de fum

Potrivit lui Daniel Vasile, purtător de cuvât ISU, incendiul a fost stins, însă au fost degajări mari de fum.

„Incendiul a fost localizat și în doar în urmă cu doar câteva minute a fost stins. A fost vorba de un incendiu care s-a manifestat în subsol, într-o cameră tehnică, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, însă a fost o degajare foarte intensă de fum care s-a propagat în toate spațiile de la subsol, dar și către parterul rectoratului de la Politehnica București. Important este că sunt persoane rănite în urma acestui eveniment și în acest moment, o parte din resurse sunt retrase din dispozitiv. Cu siguranță sunt pagube în încăperea respectivă cel puțin, provocate de atât de incendiu, dar și de apa folosită pentru stingere. A fost mai degrabă o ardere mocnită, pentru că flacără nu s-a observat de la bun început. Probabil că incendiul s-a manifestat în subsol dar nu a fost observat de personalul care se regăsea în această clădire a rectoratului”, a spus Daniel Vasile, purtător de cuvât ISU, potrivit Antena3.

Cazul femeii care a murit în timp ce încerca să se salveze din calea unui incendiu: De ce nu a putut fi salvată de pompierii ISU 

Cazul femeii în vârstă de 65 de ani care a încercat să se salveze din calea unui incendiu, dar a decedat încercând să coboară pe bloc, a șocat o comunitate întreagă. ISU Constanța transmite că femeia nu a putut fi salvată din cauza faptului că pompierii ajunși la fața locului nu aveau o autospecială cu scară, astfel încât a fost trimisă una aflată la 8 kilometri distanță, însă era deja prea târziu la momentul respectiv.

Femeia din Constanța probabil că ar fi putut fi salvată dacă pompierii ajunși la fața locului interveneau cu o autospecială cu scară și saltea pe care aceasta să sară. Victima a încercat să se salveze din calea unui incendiu și a stat pe balcon minute în șir în speranța că autoritățileo vor scoate teafără și nevătămată din apartamentul incendiat, însă, în cele din urmă, a decis să își ia viața în propriile mâini și să cobore pe bloc.

Incendiul a avut loc la domiciliul acesteia, situat la etajul 6 al unui bloc bulevardul Mamaia din Constanţa. Presa locală relatează că soțul femeii a reușit să se salveze ieșind din apartament, însă aceasta se întorsese să ia ceva, dar nu a mai putut părăsi incinta pe ușă, ci a fost nevoită să se retragă pe balcon.

De ce nu au putut interveni pompierii pentru salvea femeii aflate pe balcon

Un reprezentant al ISU contactat de hotnews.ro a explicat de ce pompierii ajunși la fața locului nu au putut interveni cu o scară sau cu o saltea.

„Pentru că inspectoratul nu este dotat, nu există în dotarea Inspectoratului nicio saltea. Au fost la un moment dat și s-au înlocuit cu alte mijloace de intervenție la înălțime – autoscări mecanice. Se vor verifica toate aspectele”, a declarat Anca Chiriță, reprezentant ISU Constanța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Acord între Apple și OpenAI! ChatGPT, introdus în sistemul de operare iOS
×